Cros pe tocuri, cu Farmec și Stil

28 septembrie 2019

Clubul Sportiv Atletic Cluj organizează în Cluj-Napoca evenimentul Cros pe tocuri, cu Farmec și Stil, o cursă inedită de alergare pe tocuri, pe covor roșu.

Evenimentul se organizează în cadrul Transilvania Rally 2019, pe Aleea Stadionului, Cluj-Napoca.

Știm că femeile sunt active, energice și mereu “în alergare”, indiferent de ținută (casual, business, sport sau elegantă), așadar vă invităm la o alergare pe tocuri, pentru promovarea femeii cu Farmec și Stil. Noi vă promitem multă voie bună, atmosferă plăcută, un kit de participare interesant și o tombolă cu premii surpriză pentru toate participantele.

DATA SI LOCAȚIA

28 septembrie – Aleea Stadionului,  Cluj-Napoca, jud. Cluj, România

Start: ora 14:00

Distanță: 700 m

Jurizarea se va face de către designerul Raluca Bădulescu, membră a juriului emisiunii Bravo, ai stil! Designerul va oferi premiul juriului: premiul pentru cea mai elegantă alergătoare pe tocuri.

Se vor acorda premii pentru cele mai înalte tocuri și cele mai rapide alergătoare pe tocuri:
– se va premia concurenta care finalizează alergarea purtând cele mai înalte tocuri
– se vor premia primele 3 concurente care finalizează alergarea pe tocuri, având tocuri de până la 5 cm
– se vor premia primele 3 concurente care finalizează alergarea pe tocuri, având tocuri între 6 și 12 cm
– se vor premia primele 3 concurente care finalizează alergarea pe tocuri, având tocuri de peste 13 cm

Toate categoriile de vârstă vor avea un singur start.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Fiecare participantă trebuie să îndeplinească condițiile de mai jos pentru a participa la concurs și pentru a primi kitul de concurs:

  1. Cursa este adresată participantelor majore, respectând criteriile și condițiile impuse de organizator.
  2. Să plătească taxa de participare la concurs și să facă dovada plății.
  3. Să prezinte un act de identitate pentru verificare atât la ridicarea kitului cât și la premiere.
  4. Să își asume responsabilitatea pentru participarea la cursă prin semnarea unei declarații pe propria răspundere. Organizatorul nu este responsabil pentru niciun fel de accident sau pagubă pe care participanta le-ar putea întâmpina în timpul competiției.
  5. Organizatorii vor elimina din concurs, fără rambursarea sumelor plătite, orice persoană care nu respectă condițiile de participare și /sau regulamentul.

Important!

Prin participarea la eveniment vă dați acceptul și autorizați Clubul Sportiv Atletic Cluj să folosească și să reproducă orice material care conține imagini cu participantele.

Urmărește-ne pe Facebook: https://www.facebook.com/events/351502185522821/